Eu sunt Mihaela și ajut companiile să transforme raportarea complicată în sisteme clare, eficiente și ușor de folosit.

De peste 20 de ani proiectez sisteme de raportare și optimizez procese pentru companii care vor să transforme datele în informații relevante și să ia decizii bazate pe realitatea afacerii lor.

În tot acest parcurs, am descoperit în Excel instrumentul prin care pot simplifica procese complexe și transforma volume mari de date în informații utile.

Cum a început totul

Lucrul în câteva multinaționale de top m-a învățat repede că, dacă îmi doresc să nu dorm la serviciu, trebuie să găsesc o modalitate de a lucra mai inteligent, pentru a-mi duce la bun sfârșit proiectele în timpul orelor de program.

Am căutat mereu soluții de eficientizare a muncii mele, astfel încât să-mi automatizez pe cât posibil rapoartele și am ajuns să fiu pasionată de felul în care Excel-ul poate ușura munca tuturor, mai ales în zona prelucrărilor de date repetitive.

De la muncă repetitivă la sisteme inteligente

Visul meu este ca, pentru orice raport, să am un buton mic, pe care să scrie „Hai să ne apucăm totuși de treabă”, pe care să îl apăs și apoi să-mi savurez liniștită cafeaua sau să mă ocup de altele pentru a-mi crește afacerea.

Mihaela Stancu consultant Excel

Astăzi ajut companiile prin servicii de audit, consultanță, proiectare, implementare și optimizare a sistemelor de raportare, astfel încât să beneficieze de propriul lor „buton”, adaptat modului în care funcționează afacerea lor. În loc să petreci 90% din timp prelucrând date și doar 10% analizându-le, scopul meu este să inversăm aceste procente, astfel încât să poți investi timpul câștigat în ceea ce niciun sistem nu poate face în locul tău: să înțelegi, să decizi și să-ți dezvolți afacerea.

Un sistem bun începe cu înțelegerea modului în care lucrează oamenii, a proceselor din spatele datelor și a deciziilor pe care acestea trebuie să le susțină. Îmbin experiența din controlling financiar cu expertiza în proiectarea soluțiilor de raportare pentru a dezvolta sisteme Excel adaptate modului în care funcționează fiecare afacere.

Pe lângă activitatea de consultanță, susțin cursuri și workshop-uri Excel dedicate în principal echipelor din companii. Îmi place să împărtășesc experiența acumulată de-a lungul anilor și să îi ajut pe oameni să lucreze mai eficient cu instrumentele pe care le folosesc zi de zi.

Muncim o singură dată pentru ca tu să te bucuri de mai multe ori de rezultatele investiției tale.

De aceea, fiecare soluție pe care o propun este analizată, gândită și construită pornind de la realitatea afacerii tale.

Cum m-a ajutat Excel să văd procesele altfel

Când am început să lucrez în Excel, scopul meu era simplu: să găsesc o metodă mai rapidă și mai eficientă de a realiza rapoartele de care aveam nevoie.

Pe măsură ce rezolvam tot mai multe probleme, am realizat că adevărata provocare nu era raportul în sine, ci procesul din spatele lui. Datele trebuiau să circule corect, informațiile să fie relevante, iar fiecare etapă să o susțină pe următoarea.

Atunci am început să privesc fiecare raport ca parte dintr-un sistem mai mare, în care fiecare detaliu contează: pentru că un rezultat de încredere nu apare întâmplător, ci este consecința unor procese bine gândite și bine construite.

Această perspectivă îmi ghidează și astăzi modul de lucru. Înainte de formule, înainte de automatizări și înainte de orice implementare, îmi propun să înțeleg cum funcționează afacerea și ce rol trebuie să îndeplinească sistemul pe care îl construim.

Rezultatele se văd cel mai bine prin ochii clienților