O imagine clară a tuturor costurilor legate de un anumit produs, în comparație cu prețul de vânzare al produsului respectiv, este o necesitate pentru orice companie. Acest lucru este util nu numai la calcularea profitului aferent fiecărei unități vândute, ci și pentru a estima până unde se poate merge cu oferirea unei reduceri, de exemplu. Și desigur, acest tip de calcul al costurilor poate servi multor altor scopuri, în funcție de nevoile specifice ale fiecărei companii.
Dar calcularea costurilor complete pentru produsele noastre este complicată. Există o mulțime de costuri directe ușor de identificat (cum ar fi cacao, zahăr, lapte praf etc. dacă producem ciocolată, de exemplu) și, de asemenea, alte costuri indirecte care ar trebui alocate activității noastre de producție: costuri salariale, chirie, marketing, asigurare etc.
În exemplul nostru de astăzi, vom construi un exemplu foarte simplu despre cum putem calcula costul aferent manoperei pentru fiecare tip de produs, în raport cu costul total al ingredientelor acestuia, folosind un coeficient specific (ca variabilă calculata istoric).
Practic, la un moment dat în trecut, am calculat câte minute de manoperă implică obținerea fiecărui produs din ingredientele sale, apoi am evaluat ce costuri salariale am plătit pentru acele minute, și la ce nivel sunt acestea în comparație cu costurile ingredientelor respective. Astfel, am obținut un coeficient fix pe care îl putem aplica la costurile ingredientelor produselor (care evoluează în timp), pentru a obține costurile cu manopera.
Pare complicat, dar de fapt am simplificat întregul proces 😊 așa că hai să vedem cum funcționează!