Gestionarea scadențelor și monitorizarea plăților către furnizori

Am discutat deja despre cât de important este să încasăm sumele datorate de clienții noștri la timp, dar să nu uităm că avem de asemenea și responsabilitatea de a ne plăti furnizorii la timp.

Atunci când inițiem o relație comercială, fie că este cu un client sau cu un furnizor, avem reciproc încredere că bunurile sau serviciile vor fi livrate și plătite așa cum se prevede în contract, iar unul dintre punctele principale discutate la încheierea acestui contract este (pe lângă prețuri) data scadentă pentru plățile care urmează să fie efectuate conform acordului astfel încheiat.

Nu există o variantă universal valabilă corectă sau greșită în ceea ce privește data scadentă a unei plăți: un contract poate să prevadă scadențe de plată în 3 zile sau 30 de zile sau mai multe, în funcție de mai multe aspecte care se discută între cele 2 părți, sau luând în calcul obiceiurile locale, sau chiar având în vedere eventualele penalități care pot apărea atunci când plata se efectuează cu întârziere (dacă este cazul).

Există întotdeauna o recomandare de bune practici în afaceri, de a nu întârzia atât achitarea facturilor primite cât și încasarea banilor datorați de clienți: în acest fel, întregul circuit al banilor va funcționa corect între toate părțile, cu efecte pozitive ale cash-flow-ului.

Pentru exemplul nostru de astăzi, vom vedea cum putem gestiona facturile pe care le-am primit de la furnizorii noștri și ce informații sunt importante să fie colectate din documentele respective, pentru a ne asigura că plătim la momentul potrivit.

În cazul nostru, toate plățile sunt planificate să fie executate săptămânal, în zilele de vineri, așa că este important să se adapteze data scadenței din factură, cu săptămâna potrivită pentru ca factura să fie plătită la timp.

Să vedem cum putem gestiona cu succes această sarcină!